Ecografia abdominală poate fi efectuată în cabinetul de medicină internă, fiind o investigație imagistică non-invazivă folosită pentru a examina organele din zona abdominală. Procedura implică aplicarea unui gel de ultrasunete pe piele și utilizarea unei sonde de ultrasunete pentru a obține imagini detaliate ale ficatului, vezicii biliare, rinichilor, pancreasului, splinei și altor organe abdominale. Este utilizată pentru diagnosticarea afecțiunilor precum calculi biliari, tumori hepatice, litiază renală, litiază biliară, afecțiuni pancreatice. Este o metodă sigură, rapidă și non-invazivă de evaluare a sănătății organelor abdominale, având avantajul de a oferi informații valoroase.

Electrocardiograma (EKG) înregistrează activitatea electrică a inimii. Plasarea electrozilor pe piele permite detectarea aritmiilor, ischemiei cardiace și evaluarea structurii inimii. Este o investigație rapidă, non-invazivă și esențială în diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor cardiace.

Holterul EKG este un dispozitiv portabil care înregistrează activitatea electrică a inimii pe o perioadă extinsă de timp, de obicei 24 până la 48 de ore. Pacientul poartă electrozii conectați la dispozitivul Holter în timp ce își desfășoară activitățile zilnice obișnuite. Acest dispozitiv permite monitorizarea continuă a ritmului cardiac și detectarea aritmiilor sau altor anomalii cardiace care pot apărea în timpul activităților normale ale pacientului. Holterul EKG este utilizat pentru diagnosticarea și evaluarea afecțiunilor cardiace care pot fi dificil de detectat în timpul unui EKG tradițional efectuat într-o singură sesiune

Spirometria este o investigație non-invazivă utilizată pentru a evalua funcția pulmonară. Pacientul respiră într-un dispozitiv special numit spirometru, care măsoară cantitatea și viteza aerului inspirat și expirat. Această investigație oferă informații despre capacitatea pulmonară totală, volumul respirator, capacitatea vitală și alți parametri importanți ai funcției respiratorii. Spirometria este utilizată pentru diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor pulmonare, cum ar fi astmul, bronșita cronică sau boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC). Este un instrument esențial în evaluarea funcției respiratorii și în stabilirea planului de tratament pentru pacienții cu afecțiuni pulmonare.

Indicele braț-glezna (IBG) este o măsură utilizată pentru evaluarea stării arterelor periferice. Se determină prin raportul între presiunea arterială sistolică măsurată la nivelul gleznei și presiunea arterială sistolică măsurată la nivelul brațului. Un IBG normal este în general peste 0,9, indicând o circulație arterială periferică adecvată. Un IBG sub 0,9 poate indica ocluzie arterială periferică sau alte afecțiuni vasculare. Această măsură poate fi utilă în diagnosticarea bolii arteriale periferice și în evaluarea riscului cardiovascular al unei persoane.

Holterul de tensiune este un dispozitiv portabil utilizat pentru monitorizarea tensiunii arteriale pe o perioadă extinsă de timp, de obicei 24 de ore sau mai mult. Pacientul poartă un manșon de tensiune arterială conectat la dispozitivul Holter, care înregistrează automat tensiunea arterială în timp ce persoana își desfășoară activitățile zilnice obișnuite. Această investigație este utilă pentru evaluarea tensiunii arteriale pe parcursul întregii zile și pentru detectarea variațiilor tensiunii arteriale în diferite situații, cum ar fi în timpul activității fizice, odihnei sau stresului. Holterul de tensiune poate oferi informații importante despre controlul tensiunii arteriale și poate ajuta în diagnosticarea și gestionarea hipertensiunii arteriale și a altor afecțiuni cardiovasculare.

Testele de sensibilitate sunt proceduri medicale folosite pentru a evalua modul în care sistemul nervos periferic funcționează și pentru a detecta eventuale pierderi ale sensibilității la diferite tipuri de stimuli, cum ar fi durerea, temperatura sau atingerea. Aceste teste sunt esențiale în diagnosticarea neuropatiei periferice, a leziunilor nervoase sau a altor afecțiuni care pot afecta funcția nervoasă.

• Medicul internist dezvoltă un plan de tratament individualizat pentru fiecare pacient, care poate include medicamente, intervenții non-farmacologice, modificări ale stilului de viață etc.
• Urmărește evoluția pacientului în timp, ajustând planul de tratament în funcție de rezultatele investigațiilor și starea clinică a acestuia.

O parte importantă a consultului de medicină internă este educația și consilierea pacientului cu privire la afecțiunea sa, tratamentul recomandat, modificările stilului de viață, pentru a asigura o implicare activă în gestionarea sănătății lor.